Maria Orban, despre scrisul ca pauză în cotidian și despre pauza în scris (S7; Ep 95)
Manage episode 420453758 series 3297286
Un dialog sincer și direct cu Maria Orban, o scriitoare sensibilă care disecă sentimentele. Am vorbit despre romanele ei Oameni mari și Toată dragostea dintr-o fotografie arsă, despre identitate și moarte. Cum scrie Maria după serviciul zilnic ca profesoară la un liceu? I-ar plăcea să nu aibă niciun job în afară de scris? Cum folosește experiențele personale puternice în scris? Maria a răspuns tranșant la fiecare întrebare și a mărturisit că este pasionată de fotografie de 15 ani. Drumul zilnic spre școală, de exemplu, este un prilej de a observa realitatea înconjurătoare. Fotografia ca și scrisul le consideră forme de cunoaștere.
„Maria Orban (Brașov) a absolvit Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov în anul 2000. A debutat în volumul colectiv de proză Junii 03. Antologia tinerilor prozatori brașoveni, îngrijită de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Alexandru Mușina (Editura Interval, 2003). A publicat texte și în alte volume colective, cum ar fi Ziua gândacului de bucătărie (coord. de Mihai Ignat, Editura Universității Transilvania din Brașov, 2016) și Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei (coord. Cristina Ispas, Editura Paralela 45, 2023). A semnat diferite articole și proze scurte în majoritatea revistelor culturale din România.
În 2021, a câștigat concursul de scenarii Write a screenplay for (WSF).../Scrie un scenariu pentru…, organizat de Asociația Cinemascop, cu sprijinul HBO Europe, cu scenariul Timp de expunere limitat.
În 2023, a fost beneficiara unei rezidențe FILIT (Festivalul Internațional pentru Literatură și Traducere Iași) pentru scriitori români, proiect al Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
Oameni mari este debutul său în proză în volum individual. Romanul a fost nominalizat în 2021 la Premiile „Sofia Nădejde“ pentru literatură scrisă de femei, la categoria „Proză Debut“, și a fost selecția pentru România pentru Festival du Premier Roman de Chambéry 2022.Toată dragostea dintr-o fotografie arsă e cel de-al doilea roman al scriitoarei.” (nemira.ro)
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
107 قسمت