#16 EMI GAL, Ezra. Investiție de $18 milioane de dolari pentru detectarea timpurie a cancerului
Manage episode 265359084 series 2652627
Cred că fiecare din noi și-a dorit la un moment dat să fondeze un startup care salvează vieți sau care contribuie la o lume mai bună. Nu toți ajungem în acel punct, însă invitatul meu din acest episod a reușit.
Emi este CEO și fondator al Ezra – un startup care folosește inteligența artificială pentru a ajuta la detectarea timpurie a multor forme de cancer, salvând, astfel, o mulțime de vieți. Recent, Emi a reușit să ridice o investiție de 18 milioane de dolari. Care sunt planurile lui? Dă-i play, și vei afla!
Deși întreaga carieră a lui Emi este foarte interesantă, mi-au atras atenția două lucruri: mindset-ul lui Emi legat de noroc și cât de important este în viața cuiva, și atitudinea lui față de eșec. Cele două merg mână în mână și conduc la cuvintele pe care cu siguranță toți le-am auzit: „Never give up!”
Despre Emi:
Emi Gal este un român plecat de foarte tânăr din România – din Berceni – la Londra, iar mai apoi la New York, să-și urmeze visul. A avut o pasiune pentru calculatoare încă de mic, iar la 15 a învățat să facă site-uri. În primul an de facultate, a fondat Brainient – o companie care dezvolta tehnologie din zona de advertising online – pe care ulterior a vândut-o unei companii americane, Teads.
După Brainient, Emi s-a hotărât să se dedice unui domeniu cu totul nou pentru el – detecția timpurie a cancerului. Ce l-a determinat să se orienteze în această direcție? Ne povestește chiar el! Am vrut să aflu de la el ce presupune să creezi un startup într-un domeniu atât de dinamic ca și health tech și să îmi spună ce lecții a învățat, în timp, din toate încercările reușite sau mai puțin reușite pe care le-a avut.
Am fost curios să aflu:
- Ce face Ezra și unde ai ajuns cu proiectul? (02:28)
- Cum ai ajuns să lucrezi într-un domeniu complet diferit față de cel de la care ai pornit? (05:30)
- Crezi că ai fi putut crește proiectul Brainient dacă nu ai fi plecat din România? (17:34)
- Ți-a fost greu să iei decizia să vinzi Brainient? (20:37)
- De ce nu dezvoltase nimeni un full-body RMN până la Ezra? (30:31)
- De ce ați ales să construiți un prototip de screening pentru cancerul de prostată, ca și prim tip de cancer? (35:36)
- Ai nevoie de un anumit tip de RMN, sau poți face screening-ul cu orice? (38:11)
- Cum ai reușit să atragi investitorii pentru Series A? (42:40)
- Care e viziunea ta mai departe? (45:12)
- Ce crezi că o să urmeze în cancer research? (49:43)
- Crezi că vom deveni tot mai dependenți de AI și de software ca să putem trăi mai mult? (55:02)
Cu ce poți rămâne din acest episod:
- Pașii care au condus la prima rundă de finanțare pentru Brainient și ce schimbări a făcut Emi pentru a-și dezvolta compania. (13:58)
- Experiența lui Emi în Teads – compania care a cumpărat Brainient. (22:04)
- Ce l-a determinat pe Emi să treacă de la creative advertising la industria healthcare & Cum a decurs colaborarea lui cu Hospices of Hope. (24:57)
- Procesul de selecție pe care Emi l-a folosit pentru a-și găsi co-fondatorul perfect pentru Ezra. (32:32)
- La ce a folosit Emi prima rundă de investiții pentru Ezra. (40:49)
- Cum contribuie Ezra la detectarea COVID-19. (46:36)
- Cea mai mare lecție pe care a învățat-o Emi în ultimii 10 ani: în viață trebuie să ai noroc. (01:03:04)
- Cum îți poți crește șansele de a fi norocos. (01:05:16)
- Atitudinea lui Emi față de eșec & Sfatul lui pentru tinerii care sunt la început de drum în antreprenoriat. (01:08:08)
Contactează-l pe Emi:
37 قسمت