Matei 16:1-28 | Itinerar Biblic | Episodul 85

Itinerar Biblic

Dragi ascultători, la reîntâlnirea naostră – fiți binecuvântați! De fapt, ceea ce aduce binecuvântarea în viaţa noastră este credinţa – prin intermediul căreia vine și neprihănirea în viaţa noastră.

Am remarcat însă, data trecută, și cred că deja știți și dvs., din experiență, că această credinţă este în cele din urmă tot lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră. Vă reamintesc cuvintele apostolului Pavel, adresate romanilor dar utile și românilor de azi: în Evanghelie (citesc din Romani 1:17) „este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ‘Cel neprihănit va trăi prin credinţă.’” Deci credinţa noastră aduce neprihănirea care la rândul ei produce mai multă credinţă. Vă întrebaţi poate cum se petrece lucrul acesta. Păi, este nevoie de credinţă pentru a primi din partea lui Dumnezeu neprihănirea fără de care nu putem intra în relaţie cu El. Și fiind în legătură cu El, începem să-L cunoaştem mai bine, şi vom avea experiențe deosebite împreună… fapt ce va conduce la consolidarea credinţei noastre.

Vedeţi, credinţa nu este o problemă de autosugestie, convingeri autoinduse, un fluid mental care generează anumite sentimente şi stări. Credinţa în Dumnezeu vine în urma auzirii Evangheliei și a cunoaşterii lui Dumnezeu, și crește prin experienţele din umblarea cu El! Vă reamintesc că încheiam capitolul 15 din Evanghelia după Matei, și episodul precedent, constatând că ucenicii Domnului nu ţineau pasul. Erau greoi când venea vorba despre credinţă şi înţelegeau greu. Dar El a avut multă răbdare cu ei... și este foarte răbdător şi cu tine şi cu mine. Chiar dacă și-n legătură cu ei, și cu noi, se constată carențe mari la cap. credință – El ne-așteaptă!

Acum suntem la debutul capitolului 16, în care observăm cum Domnul Se apropie tot mai mult și decis de de momentul jertfei de pe Golgota. Asta și pe fondul acutizării relaţiilor dintre Domnul Isus şi oficialităţile religioase ale momentului.

Fariseiişi saducheii s-au apropiat de Isus şi, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Când se înserează, voi ziceţi: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.” Şi dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi? (Mat. 16:1–3)

Nu era pentru prima dată când acești cercetători legaliști și trufași îi cereau Domnului un semn – o mai făcuseră de ex. în Matei 12:38... și atunci Domnul le vorbise despre „semnul lui Iona”. Și aproape la fel le va spune și de astă dată, doar că mai întâi le atrage atenţia asupra faptului că, deşi se pricep destul de bine să prezică vremea, nu par la fel de capabili să înțeleagă vremurile!

De fapt, liderii religioşi încercau să-I întindă o capcană Domnului Isus, iar El îi va avertiza pe ucenici să se ferească de ei. Observaţi că Mântuitorul li se adresează din nou cu apelativul „făţarnicilor”, ceea ce desigur nu le pica deloc bine!

Un neamviclean şi preacurvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.” Apoi i-a lăsat şi a plecat. (Mat. 16:4)

Domnul nostru le tot dădea semne, dar ei nu pe acelea le doreau. El le prezice încă o dată semnul lui Iona („Ionas” este forma greacă a numelui ebraic Ionah). În capitolul 12 versetul 40, Domnul spusese: „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” Dar fariseii şi saducheii nu erau dispuşi nici să înțeleagă, nici să accepte semnul acesta.

Pe parcursul acestui capitol vom constata trei optici cu privire la Isus Hristos: pe de o parte, fariseii şi saducheii îl considerau un impostor, şi câtuși de puțin nu credeau că El este Mesia; mulţimea – credea că El este Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia sau un altul dintre prooroci; dar oricât de binevoitori păreau, erau complet „pe lângă”! Iar ucenicii Domnului prezintă un al treilea punct de vedere: ei credeau că Învățătorul lor era Mesia (Hristosul – Unsul), Fiul Dumnezeului celui viu.

Deci fariseii şi saducheii au cerut din nou un semn, iar Isus le-a dat același răspuns: nu vor primi alt semn decât semnul prorocului Iona... „Apoi i-a lăsat şi a plecat.” Gestul acesta include o notă de autoritate și de finalitate din partea Domnului; El nu doar că pleacă din prezența lor, dar Își avertizează și ucenicii cu privire la „aluatul” din care erau făcuți (și pe care-l și ofereau) acești conducători religioşi. Și Domnul are iar parte de o întristare din pricina lipsei de acuitate spirituală a ucenicilor Săi... care (Mat. 16:5–7)

(Ucenicii) trecuserăde cealaltă parte şi uitaseră să ia pâini. Isus le-a zis: „Luaţi seamaşi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.” Ucenicii se gândeau în ei şi ziceau: „Ne zice aşa pentru că n-am luat pâini!”

Din Matei 13 am învățat că aluatul este întotdeauna un principiu al răului, şi niciodată un principiu al binelui. Domnul le spune să se ferească de aluat. Dacă eşti avertizat să te fereşti de ceva, și dacă ai încredere în cel ce te avertizează, atunci poate că vei da curs atenționării... Dar ai nevoie și de puțină atenție și acuitate... Or, în cazul nostru ucenicii nu înţeleg – cel puțin la început – semnificaţia avertismentului, și-l interpretează greșit, crezând că Domnul s-ar fi referit chiar la pâine.

Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis: „Puţin credincioşilor, pentru ce vă gândiţi că n-aţi luat pâini? Totnu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni şi câte coşuri aţi ridicat? Nicide cele şapte pâini pentru cei patru mii de oameni şi câte coşniţe aţi ridicat? Cum nu înţelegeţi că nu v-am spus de pâini; ci v-am spus să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor?” Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor (Mat. 16:8–12)

Dacă ar fi fost vorba despre pâine în sensul fizic, ucenicii ar fi trebuit să-şi dea seama că nu aveau de ce să se îngrijoreze, pentru că nu era greu să-și amintească de minunile recente: hrănirea celor cinci mii şi-apoi a celor patru mii de bărbați... Dar nu era vorba despre pâinea fizică. Aluatul la care se referise Domnul nostru, conform interpretării Sale, era doctrina falsă, ceea ce era dăunător, fals, disonant, în învățătura liderilor religioși ai vremii. Vorbind – atunci și-acum – despre „aluatul Evangheliei” oamenii folosesc un oximoron, o contradicţie de termeni. Aluatul nu este niciodată o imagine a Evangheliei. Aluatul simbolizează întotdeauna răul. Dacă L-ai acceptat pe Domnul Isus Hristos și autoritatea Sa ca normă și valoare în viața ta, va trebui să-ţi fie foarte clar, o dată pentru totdeauna, ce reprezintă aluatul. Deci, păstrează-ți mintea trează și clară!

De altfel, pe întreg parcursul Evangheliei după Matei trebuie să ne păstrăm mintea ageră, căci această Evanghelie este o cheie pentru buna înțelegere a restului Scripturii. Este bine să facem deosebiri clare şi să observăm cu atenţie ce se întâmplă.

Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cinezic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” (Mat. 16:13)

Dacă te uiţi pe o hartă bună a Orientului antic, vei găsi trei oraşe Cezareea. Cezarea lui Filip era localizată la nord de Marea Galileii. Domnul Isus era deci în nord, şi de acolo Se va întoarce şi va începe să Se îndrepte direct către Ierusalim şi spre cruce. Înainte de asta, însă, El trebuie să mai lămurească niște lucruri în mintea ucenicilor Lui: (1) cine este El şi (2) ce anume va face El. Prietene, acestea sunt și azi două aspecte importante pe care fiecare creștin trebuie să le înţeleagă clar. Să ştim cine este Isus, şi ce a făcut El. Nu trebuie să ignorăm sau să ne bâlbâim niciodată în legătură cu aceste lucruri, pentru a putea să ne exercităm credinţa şi să fim și mântuiţi, și folositori.

Gândiți-vă la prima întrebare a Domnului nostru: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” El încă pune această întrebare, şi este cu cât mai dificil, cu atât mai necesar un răspuns sănătos și adevărat, biblic. Isus este cea mai controversată Persoană care a trăit vreodată pe faţa pământului. Vom auzi imediat și punctul de vedere al mulţimilor care L-au urmat. Cred că dacă tu sau eu am pune această întrebare într-o intersecție din oraşul nostru, probabil că am primi răspunsuri asemănătoare pentru că oamenii încă sunt confuzi în ceea ce-L priveşte pe Isus Hristos.

Eiau răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.” (Mat. 16:14)

Ioan Botezătorul fusese un om mare, iar oamenii îl recunoscuseră ca atare. Și azi sunt mulţi oameni care afirmă că Isus a fost un mare învăţător.

Alții ziceau despre Isus că ar fi fost „Ilie”. Prorocul Ilie a fost cu siguranţă o persoană deosebită; şi în zilele noastre sunt destui care spun că Isus a fost o persoană deosebită.

„Alţii, Ieremia.” (Din nou se foloseşte forma grecească a numelui.) Ieremia fusese un profet al lacrimilor, iar oamenii Îl văzuseră pe Domnul nostru plângând. Mulţimile L-au creditat că este un mare profet.

„Sau unul din proroci.” Cred că era o întreagă varietate de idei și păreri cu privire la identitatea lui Isus.

Aşadar, acestea erau părerile oamenilor de rând din zilele acelea. Un prieten de-al meu, un tânăr predicator și o persoană extrovertită, m-a auzit vorbind despre aceste lucruri, aşa că s-a dus la colţurile străzilor şi a pus această întrebare referitoare la Isus Hristos oamenilor care treceau pe acolo. Am auzit de asemenea la radio voxuri pe această temă... Tot felul de păreri! Unii au zis că a fost cel mai mare învăţător din lume... alții că a fost fondatorul unei religii... Altul a spus că Isus a fost un om bun. Altul L-a aşezat în aceeaşi clasă cu diverși oameni faimoşi ai istoriei – vedeţi voi, „unul din proroci”...

Acum Domnul Isus se întoarce către ucenici şi îi întreabă:

„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tueşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” (Mat. 16:15–16)

A sosit momentul ca ucenicii să ia o decizie şi să facă o mărturisire. În mod evident, Simon Petru era purtătorul de cuvânt al grupului. Și el a declarat: „Tu eşti Hristosul,” ceea ce înseamnă Mesia, Unsul, Cel care fusese profeţit în Vechiul Testament. Domnul Isus era împlinirea acelor profeţii. Și a adăugat: „Fiul Dumnezeului celui Viu.” Până în acest moment, aceasta este cea mai bună, corectă, adevărată mărturie... şi omagiul cel mai înalt care îi putea fi adus. Aceasta este identitatea lui Isus!

Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcănu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci TatălMeu care este în ceruri. (Mat. 16:17)

Doar Duhul Sfânt Îl poate face cunoscut pe Hristos unei persoane. Niciun om nu Îl poate numi pe Isus „Domnul” decât prin Duhul Sfânt. Doar Duhul lui Dumnezeu poate lua lucrurile lui Hristos şi să ni le descopere. Isus a spus: „Nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta”, adică „Nu ai învăţat asta fiind alături de Mine”... „Nu pe cale naturală ai primit revelația aceasta”... Îi aud pe unii oameni spunând: „Ei bine, dacă aş fi putut să fiu cu Isus timp de trei ani (de-acum, apostolii petrecuseră deja cu El aproximativ 2 ani şi jumătate), atunci aş şti şi eu cu adevărat cine este El.” Oare? Prietene, poţi să Îl cunoşti la fel de bine astăzi, pentru că Duhul lui Dumnezeu depune mărturie și Îl face real pentru tine, dacă vrei!

Şi Eu îţi spun: tueşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. (Mat. 16:18)

Vă propun să privim mai îndeaproape acest verset. Pe ce Și-a zidit Isus Biserica? Unii afirmă că Biserica a fost zidită pe Simon Petru. Ei bine, în mod evident nu aşa stau lucrurile, pentru că aici avem un joc de cuvinte. În greacă se spune: „Tu eşti Petros [o pietricică] şi pe această petra [temelie stâncoasă] îmi voi zidi biserica Mea.” Alţii afirmă că Hristos îşi zideşte biserica sa pe mărturisirea făcută de Simon Petru. Nu sunt deloc de acord cu asta.

Cine este Stânca? Stânca este Hristos și, deci, Biserica este zidită pe Hristos. Simon Petru însuşi exprimă lucrul acesta. În 1 Petru 2:4, referindu-se la Hristos el scrie: „Apropiaţi-vă de El, Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.” Şi mai departe (1 Petru 2:6), citează Isaia 28:16: „Iată că pun în Sion o Piatră în capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine”. Biserica este zidită pe Hristos; El este temelia. „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3:11). Hristos este stânca şi El spune că pe această stâncă va zidi biserica Sa. Biserica era încă „în viitor” când Domnul a făcut această afirmaţie, și vă rog să nu îmi spuneţi că exista o biserică a Vechiului Testament. Biserica nu a venit în existenţă decât după moartea, învierea şi înălţarea lui Hristos şi trimiterea Duhului Sfânt. Nu ar fi avut cum să existe Biserica înainte ca toate aceste lucruri să se întâmple. „Eu îmi voi zidi biserica Mea” – în viitor.

„Porţile locuinţei morţilor” se referă la moarte. Cuvântul folosit pentru Locuinţa morţilor este termenul grecesc hades, sheol-ul din Vechiul Testament care se referă la lumea nevăzută şi înseamnă „moarte.” Porţile morţii nu vor birui Biserica lui Hristos. Într-o zi, Domnul Însuşi va coborî din cer, în sunet de strigăte, trâmbițe și oști îngerești, iar cei morţi în Hristos vor fi înviaţi. Porţile morţii nu vor birui împotriva Bisericii Lui. (Mat. 16:19)

Îţivoi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Care sunt cheile Împărăţiei cerurilor? I-au fost date ele doar lui Simon Petru? Nu, Isus le dă celor care fac aceeaşi mărturisire ca a lui Petru, celor care îl cunosc pe Hristos ca Mântuitor. Dacă eşti copil al lui Dumnezeu, şi tu ai cheile, la fel ca orice persoană. Cheile reprezentau însemnul autorităţii funcţiei cărturarilor care interpretau Scriptura pentru oameni (vezi Neemia 8:2-8). Orice creştin de astăzi are Scriptura şi, astfel, are cheile. Dacă noi oprim Cuvântul, „legăm pe pământ”; dacă proclamăm și explicăm Cuvântul „dezlegăm pe pământ.” Niciun om şi nicio biserică specifică nu are cheile în detrimentul tuturor celorlalţi credincioşi. Astăzi noi avem responsabilitatea de a comunica Evanghelia pentru că ea este mijlocul prin care oamenii pot ajunge la mântuire. Aceasta este o revelaţie și o responsabilitate extraordinară. Cine este oare prea mic, prea mare sau suficient pentru aceste lucruri? Ce perspective mărețe avem, și ce răspundere! (Mat. 16:20)

Atuncia poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.

Domnul a dat această poruncă pentru că simpla cunoaştere a identităţii Lui nu te va mântui. Pentru a găsi mântuire trebuie să ştii cine este El, ce a făcut și ce face El încă, şi este necesar să-L primeşti prin credinţă.

Urmează un moment emoționant și important: pentru prima dată Domnul Isus îi anunţă pe ucenicii Săi de moartea şi învierea Sa. Asta se petrece cu aproximativ şase luni înainte de răstignirea propriu-zisă. De ce a aşteptat atât de mult înainte de a face un asemenea anunţ? În mod evident, ucenicii Lui nu fuseseră pregătiţi pentru așa ceva, și nici chiar în acest moment nu erau, judecând după reacţia lor. De aceea Isus va mai repeta de câteva ori faptul că mergea la Ierusalim pentru a muri (Matei 17:12; 17:22-23; 20:18-19;20:28). În ciuda acestei învăţături intense, dincolo de tristețea anunțului ucenicii nu au reuşit să-i înţeleagă semnificaţia decât după învierea Sa.

De atunci încolo, Isus a început să spunăucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie. (Mat. 16:21)

Toate astea, Domnul Isus le-a făcut pentru tine şi pentru mine. Aceasta este Evanghelia: Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat şi a înviat. Trebuie să ştii cine este El și ce a făcut El pentru tine. Dacă ştii aceste două lucruri, şi dacă prin credinţă le accepţi şi te încrezi în ele, eşti mântuit. Lucrul acesta nu-i mai fusese descoperit înainte decât lui Nicodim, la începutul lucrării Domnului nostru (în Ioan 3:1-16).

Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” (Mat. 16:22)

În esenţă, Petru a spus: „Tu eşti Mesia; Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Nu trebuie, nu se poate să mergi la cruce!” După cum puteţi vedea, crucea nu îşi găsea nicidecum locul în gândirea ucenicilor, chiar dacă ei umblau îndeaproape cu Mântuitorul.

Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tueşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Mat. 16:23)

Negarea adevărurilor Evangheliei (adică a faptului că Isus a murit pe cruce pentru păcatele noastre, că a fost îngropat şi că a înviat din morţi) este o acţiune satanică, indiferent cine o face. Negarea acestor adevăruri de la vreun amvon este ceva satanic, care compromite și acel amvon și pe cel ce rostește acele lucruri. Moartea înlocuitoare a lui Hristos, proclamarea întregii Evanghelii a Domnului nostru, este singurul lucru care poate aduce mântuirea, prietene!

Mai târziu, Petru va scrie (1 Petru 2:24) următoarele: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” O, ce transformare a avut loc în gândirea lui Petru!

Dar până una-alta. Domnul nostru i-a spus lui Petru: „Înapoia Mea, Satano.” Închipuiţi-vă lucrul acesta: Iată-l pe Petru, prin care Duhul lui Dumnezeu a putut să afirme că Isus este Fiul lui Dumnezeu, şi totuşi, în momentul următor, el s-a lăsat înşelat de Satan, și-a-ncercat să-I sugereze Învățătorului să nu consimtă la așa ceva – pentru că nu înțelesese că Domnul tocmai pentru aceasta venise!

AtunciIsus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. (Mat. 16:24)

Mulţi oameni interpretează astfel acest verset: „Să se lepede de o serie de luxuri aici pe pământ.” Ceea ce spune acest verset este: „Să se lepede de sine!” Deja ştiţi că cel mai greu este să te lepezi de tine însuţi. Mie mi-e greu să renunț la desert, așa că să mă lepăd de mine însumi este într-adevăr dificil! Să mă lepăd de mine însumi înseamnă să mă scot pe mine din imagine, să renunț a mă mai cultiva, a-mi da importanță, a mai avea atâta grijă de mine – și să-L pun pe Hristos în locul sinelui.

„Să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Noi nu trebuie să luăm crucea lui Hristos, ci crucea noastră. Există o cruce pentru tine şi una pentru mine – asta dacă îl vom urma pe El. Și atenție: cruce este ce suferi pentru El, nu din cauza propriei tale nesăbuințe!

Pentru că oricineva vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau cear da un om în schimb pentru sufletul său? Căci Fiulomului are să vină în slava Tatălui Său cuîngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. (Mat. 16:25–27)

Persoana care nu îşi va asuma riscurile legate de a deveni ucenic al Domnului Isus Hristos, care nu e gata să plătească prețul, îşi va pierde viaţa pentru veşnicie. La a doua venire a lui Hristos toate conturile vor fi reglate şi toţi îşi vor primi răsplata cuvenită.

„Adevărat vă spun căunii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.” (Mat. 16:28)

Cu aceste cuvinte finale ale capitolului 16, încheiem și noi episodul de azi! Vă doresc tuturor să vedeți venirea Fiului omului, și să vă bucure întâlnirea cu Regele!