Matei 12:22-50 | Itinerar Biblic | Episodul 79

Itinerar Biblic

Bine v-am găsit, și mă rog că și minutele petrecute împreună azi având Scriptura deschisă, și reflectând la Cel mai de seamă personaj al ei – Isus Hristos – să vă fie de un real folos. Pentru că dacă vom tot continua să ne gândim doar la noi și la semenii noștri, mă tem că vom claca repede... Sunt dezarmante atât incapacitatea noastră de a ne ridica din sterilitatea și răutățile proprii, cât și ingratitudinea și egoismul majorității umanității înconjurătoare – și din nefericire, peisajul ne absoarbe și pe noi... De aceea avem tot mai des nevoie de o schimbare de peisaj, iar Mântuitorul reprezintă tocmai pata necesară de lumină, culoare și speranță pentru orizontul nostru închis și cenușiu.

Nu știu dacă trebuie să ne surprindă că nici El (total lipsit de păcat, și nepreocupat decât de binele semenilor, sub orice formă) nici măcar El nu este receptat corect, deci unanim apreciat și acceptat! În vremea Sa, după cum citim în textul biblic, dar și azi – lumea era împărțită în ce-L privește: autoritatea, curajul, puterea Lui în cuvânt și-n faptă nu puteau trece neobservate de mulțimile nevoiașe care-L urmau, și pentru că-și vedeau o parte din lipsuri și probleme compensate și rezolvate în chip miraculos; dar popularitatea Domnului Isus nu putea să lase indiferent nici establishment-ul politic și religios local, care-l urmărea, îl defăima și-I căuta nod în papură, urmărind de fapt înlăturarea lui Isus – Unul care nu doar că le fura audiența și popularitatea, dar și propovăduia în răspăr cu Legea și tradițiile iudaice. Din perspectiva lor, la fel de reproșabile erau miracolele făptuite de Domnul cu cea mai deplină naturalețe și seninătate, fără emfază și cu discernământ, urmărind nu doar vindecarea trupului, ci mai cu seamă iertarea păcatelor – despre care toți învățătorii locului și timpului o atribuiau exclusiv lui Iahweh! Lucru corect de altfel, dar incomplet, de vreme ce ei nu-L considerau pe Isus – Dumnezeu!

Iar când Domnul cuplează o minune cu – după aprecierea lor – o sfidare, vindecând omul cu mâna uscată în plin serviciu de Sabat, făcând practic de rușine și fățărnicia, și lipsa de milă și de înțelepciune ale fariseilor, aceștia Îl trec pe „lista neagră”; în Evanghelia lui Matei, aici în cap. 12, unde suntem, în vers. 14 este scris pt prima dată explicit despre intenția fariseilor de a-l înlătura cu orice preț, prin orice mijloc, pe Isus.

Dacă până în acest moment, fariseii fuseseră cât de cât reținuți, din diverse considerente, consecvența în lucrare și propovăduire a Lui Isus, curajul Lui și popularitatea Lui îi determină să se coalizeze împotriva-I. Prcatic, invocata de ei nerespectare a Sabatului prin vindecarea omului cu mâna usactă a fost pretextul oficializării conflictului. Fariseii nu se vor lăsa până nu-L vor extermina.

Dar nu degeaba Isus era Fiul lui Dumnezeu – nu doar că avea putere și autoritate asupra păcatului, bolilor și demonilor, dar le știa și gândurile și inimile oamenilor, fie ei căutători sinceri ai neprihănirii, fie ispititori, fie inamici de-a dreptul... De aceea, El pleacă din zona aceea, continuând imperturbabil să facă ce știa mai bine și pentru ce venise de fapt: vindecarea bolnavilor, iertarea păcatelor și propovăduirea Evangheliei Împărăției.

Deci nu e atât o retragere a Mântuitorului, cât mai degrabă o mutare – pentru că Lui Îi era clar că nu-I sosise încă vremea! Amploarea lucrării Sale neobosite fost de-a dreptul uluitoare, astfel că oamenii erau nevoiţi fie să-L accepte, fie să-L respingă; era imposibil să rămâi neutru!

Cum am mai spus, cum vă dați și dvs. seama – El e la fel de controversat şi blamat și astăzi. Duşmanii Îl denigrează și-L blasfemiază în fel și chip, atribuindu-I cele mai infame gânduri, intenții, fapte – rodul unor imaginații bolnave și atrofiate de Satan. Ca întotdeauna, și azi orice om este fie prietenul Lui (și-n consecință, El Îi va fi Mântuitor), fie duşmanul Lui (căruia Domnul Îi va fi Judecător!). De El nu poţi face abstracție, nu poți scăpa – Isus Hristos este același ieri, azi și în veci!

Da, El a făptuit multe și felurite minuni, dar nu acesta a fost scopul Lui principal; El a venit să moară pentru păcatele omenirii, să fie adevăratul Mesia – eliberatorul nu de opresiuni politice sau militare, ci din tirania fatală a păcatului și-a morții! Când a tămăduit, exorcizat, propovăduit – El mergea spre cruce! Când a fost respins, nu S-a dat înapoi, Și-a continuat drumul către împlinirea menirii de a fi Mântuitorul lumii.

Matei ne arată că a înțeles că Isus Mesia era împlinirea profețiilor despre Robul care suferă, pe care-l evidențiază printr-un citat amplu din Isaia (42:1-4). El „Nu va frânge o trestie ruptă” „Nu va stinge un fitil care fumegă” Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui. – cum se încheie pasajul în care ne-am oprit data trecută (Mat. 12:21)

Până în zilele noastre, când continuă, s-a conturat și s-a dezvoltat o mişcare clară, nu doar către împlinirea profeţiei în general, ci către împlinirea profeţiei referitoare la neamuri. Și acestea vor putea fi mântuite. Faptul că poporul evreu, neamul în care S-a întrupat, L-a respins pe Hristos – a dus la oferta Sa plină de har pentru neamuri. Primii apostoli majori (Petru și Pavel), atât în cartea Faptele Apostolilor cât și în epistolele lor, reiterează decizia lui Dumnezeu de a Se întoarce către ne-evrei, prin faptul că Și-a împuternicit trimișii (începând de-atunci, de la cincizecime, până în zilele noastre) să le deschidă ochii și inima oamenilor de orice neam, de orice limbă, ca „să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa (în Isus), iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţi” (Fapte 26:18).

Mă bucur că Evanghelia a ajuns și până la noi, și că ne-a câștigat și pe noi... iar prin dvs., încă mai este har și îndurare ca să ajungă și la alții – aceasta este ștafeta mântuirii, așa lucrează harul mântuitor al lui Dumnezeu... care încă nu și-a închis porțile!

Sub aceste auspicii înviorătoare, tot mai conștienți de mandatul și resursele noastre, vă propun să ne-ntoarcem la textul din Matei 12, de unde citim un nou pasaj îmbibat de puterea și autoritatea Mântuitorului – pentru început, vers. 22-23:

AtunciI-au adus un îndrăcit orb şi mut; şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea. Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?” (Mat. 12:22–23)

Poate că n-ați reținut sau am citit prea repede: persoana aceasta era cât se poate de privată de manifestarea normalității umane (triplu afectată!) Cel mai probabil posesiunea demonică îl făcuse pe bietul om incapabil să vadă și să vorbească; dar întreita suferință nu-i dă suplimentar de furcă Domnului, care are aceeași putere împotriva a oricărei maladii, de orice natură sau intensitate. Este de remarcat relatarea foarte succintă a vindecării, de parc-ar fi ceva banal, și mai degrabă introducerea pentru ceea ce urmează.

Nu putem trece ușor nici peste reacția asistenței: „Acesta este Mesia al nostru. El vorbește și face minuni întocmai cum ne-au anunțat profeții noștri!” Și putem spune că acest miracol săvârșit sub ochii lor fusese într-adevăr uimitor, și că îndeosebi vindecările și exorcizările erau cele care-i convinseseră pe oameni că El era Fiul lui David, Mesia. Însă ce părere aveau fariseii, care abia ce luaseră decizia că omul acesta trebuie înfundat, redus la tăcere?

Cândau auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” (Mat. 12:24)

În primul rând, este clară instalarea lor în cârtire și ostilitate împotriva Domnului Isus. Dar cel mai grav și important este că avem aici de-a face cu problema păcatului de neiertat, hula împotriva Duhului Sfânt (cum vom vedea imediat) păcatul care duce la moarte (cum îl numește Iacov). Dar fiți atenți la text în continuare, vă rog:

Isus, care le cunoşteagândurile, le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită; şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui. Dacă Satana scoate afară pe Satana, este dezbinat; deci cum poate dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri.” (Mat. 12:25–27)

Pentru că era Dumnezeu, Isus le cunoștea gândurile; și pentru că le știa, putea să le răspundă pe măsură – nu doar „evreiește” (prin alte întrebări), ci și cu greutatea argumentelor și-a mustrării. Pentru că Fariseii nu ar fi afirmat niciodată că oamenii lor ar scoate demonii prin puterea lui Beelzebul.

Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţialui Dumnezeu a venit peste voi. (Mat. 12:28)

Se pare că alternativa ne-ar sugera că logica binară acționează și în lumea spirituală – dar doar Dumnezeu decide și acționează, și nici alternativa Sa (domnul vrăjmaș al acestei lumi, Satan) nu are mai multă putere/autoritate decât i se acordă. Deci, fiind în contradicție totală cu Satan, Domnul Isus este Dumnezeu, și deci puterea Lui este divină, deci atingerea și vindecările Sale sunt ale degetului vindecător al lui Dumnezeu. „Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” se referă la prezenţa efectivă, nemijlocită a lui Mesia. Cu alte cuvinte, Hristos spune: „Sunt aici! Puterea Mea de a scoate demoni este semnul Meu mesianic.”

Sau, cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte. De aceea vă spun: oricepăcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; darhula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbiîmpotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. (Mat. 12:29–32)

Ca orice oracol venind dinspre Mântuitorul Isus Hristos, și acest scurt discurs este extrem de profund și autoritar – și-n același timp direct, simplu, penetrant! Iertarea de păcate, vindecarea sufletului și trupului sunt lucrarea magnifică, binevoitoare și plină de bucurie a Dumnezeului Triunic în folosul fiecăruia care crede și dorește! Nu există niciun păcat comis ieri pe care Domnul să nu-l poată ierta astăzi, pentru că El a murit pentru toate păcatele. Duhul Sfânt a venit în lume pentru a adeveri mântuirea adusă de Hristos în inimile oamenilor. Însă, dragul meu, dacă te împotriveşti lucrării Duhului lui Dumnezeu atunci când El îţi vorbeşte, bineînţeles că nu mai există iertare. Nu mai există iertare pentru că nu doar că ai respins mântuirea oferită ție prin Duhul Sfânt, dar ești sceptic față de însăși existența și manifestările trecute și prezente ale dumnezeirii. Ai nevoie de poocăință și credință, or acestea sunt darul și lucrarea regeneratoare ale Duhului Sfânt.

În Marcu 3, Domnul extinde discuția despre păcatul de neiertat, spunând că acesta înseamnă și să-i atribui diavolului lucrarea Duhului Sfânt, spunând că Hristos a făcut aceste minuni prin puterea lui Beelzebul, când, de fapt, El le făcuse prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Cum vedem și-n pasajul din Matei 12, unde suntem, Fariseii respingeau mărturia și lucrarea vindecătoare și mântuitoare ale Domnului Isus, prin Duhul Sfânt.

Majoritatea teologilor afirmă cu îndreptățire că în zilele noastre acest păcat (hula împotriva Duhului Sfânt) nu mai poate fi comis, pentru că Isus nu mai este pe pământ. Nu există niciun păcat pe care să-l poţi comite azi și pentru care să nu existe iertare, dacă te pocăiești. Desigur, dacă te împotriveşti Duhului Sfânt, nu mai există iertare, pentru că El aduce iertarea. Este ca omul care află că suferă de o boală gravă, și deși doctorul îi spune că există remediu pentru boala lui, omul nostru refuză remediul şi moare, nu din cauza bolii, ci pentru că a refuzat remediul. Remediul pentru boala păcatului (și moartea veșnică pe care o aduce) este pocăința și credința în Fiul lui Dumnezeu, și este Duhul Sfânt cel care aplică remediul; dar dacă te împotriveşti Duhului Sfânt, nu mai exisă niciun remediu pentru boala ta. Aceasta este singura modalitate prin care poți înfăptui un păcat de neiertat astăzi.

Și, ca pentru a extinde discuția – abordând-o din alt unghi – Domnul introduce chestiunea rodirii, a manifestărilor vizibile, direct dependente de natura ființei: care iarăși poate fi sau firea pământească, moștenită prin naștere și coruptă de păcat, sau făptura cea nouă în baza pocăinței, credinței, regenerării și sfințirii lucrate de Duhul Sfânt.

Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău; căci pomul se cunoaşte după rodul lui. (Matei 12:33)

Acum Domnul spune:

Puide năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căcidin prisosul inimii vorbeşte gura. (Mat. 12:34)

Hm, câtă îndrăzneală! „Pui de năpârci” – vă amintiţi că şi Ioan Botezătorul i-a numit la fel pe farisei?!

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. (Mat. 12:35)

„Ce este în fântâna inimii omului, aceea va ieşi prin găleata gurii lui” a spus cineva. Această denunţare usturătoare a liderilor religioşi de către Isus denotă că și El i-a respins pe ei, nu doar ei pe El. Au comis ei păcatul de neiertat? Cel puţin, despărțirea de aceşti duşmani este finală, iar rana nu va fi vindecată.

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Mat. 12:36-37)

„Cuvânt nefolositor” înseamnă nu doar blasfemie, ci și exprimare neglijentă, cuvinte spuse doar ca să nu fie tăcere. „Osânda” este din cauză că vorba, ceea ce spui reflectă ceea ce se află în inima ta. Pentru că nu există om care să fie curat sau nevinovat în aceste privințe, scăparea/salvarea noastră stă doar în pocăința pentru ce-a fost, veghere asupra a ceea ce spunem, și rugăciunea de-a primi de la Domnul puterea de-a pune frâu limbii!

Atunciunii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la tine!” (Mat. 12:38)

Cărturarii şi fariseii încearcă acum o altă abordare subtilă, vrând să dea impresia că sunt gata să-L recunoască, dacă le va da un semn. Ei însă nu aveau deloc intenţia de a crede semnul pe care l-ar primi, ci voiau doar să-L prindă pe Domnul Isus în capcană. Observaţi, vă rog, replica Domnului:

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvarcere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului. (Mat. 12:39-40)

Domnul a refuzat categoric să le dea un semn şi i-a îndreptat înapoi către două evenimente din Vechiul Testament. Primul este istoria semnificativă a profetului Iona. Faptul că a fost înghițit de o balenă, dar mai cu seamă că a fost vărsat înapoi pe pământ după trei zile, când Dumnezeu L-a scos din întunericul morţii la lumină şi la viaţă – ei bine, această experienţă a lui Iona a fost un arhetip al morții şi învierii lui Isus Hristos.

Bărbaţiidin Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-lvor osândi, pentru căei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona. (Mat. 12:41)

Convins de această izbăvire, Iona consimte să-și facă datoria de profet, și drept rezultat locuitorii din Ninive au primit mesajul lui Dumnezeu şi s-au pocăit. Faptele lui Israel, ca popor, îi pun într-o poziţie mult mai periculoasă, pentru că ei nu L-au primit pe Mesia şi nu s-au pocăit atunci când au auzit mesajul Lui.

Incursiunea sui-generis a Domnului Isus prin istoria pilduitoare a poporului continuă cu referirea la gloriosul rege Solomon:

Împărăteasade la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon. (Mat. 12:42)

Fiind Fiul li Dumnezeu, Isus era mai mare decât Iona şi decât Solomon. Împărăteasa din Seba, și alții ca ea, auziseră despre Solomon şi veniseră de la mari depărtări pentru a se convinge și a-i omagia înțelepciunea și opulența... iar în mijlocul poporului și-al liderilor săi era Domnul Isus Hristos, venit El din ceruri la ei, dar ei nu voiau să se întoarcă la El!

Apoi, Isus oferă o pildă și mai uimitoare și profundă (Mat. 12:43-44):

Duhulnecurat, când a ieşit dintr-un om, umblăprin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.”

Cu alte cuvinte, îmbunătățirea nu este de niciun folos. Dragul meu, poţi să renunţi să mai faci o sumedenie de lucruri, însă asta nu te va face creştin. Dacă toţi oamenii din lume ar înceta să mai păcătuiască chiar acum, nu ar fi mai mulţi creştini în minutul următor sau în ziua următoare, pentru că doar renunţarea la păcat nu te face creştin. Nu de îmbunătățire avem noi nevoie.

Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şistarea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean. (Mat. 12:45)

Noi ne confruntăm cu exact aceeaşi situaţie astăzi. Oamenii cei mai împietriţi din lume sunt membrii nemântuiţi din biserici, pentru că ei îşi închipuie că sunt în regulă. Ei au trecut prin reformarea sinelui – astfel că acum sunt goi, măturaţi şi împodobiţi. Sunt ca o casă goală şi tot ce trebuie să facă duhurile rele este să se mute acolo. Ei sunt ai diavolului, deși nu sunt conștienți asta. Reformarea prin propriile puteri este parțială și temporară, și înseamnă finalmente moarte şi distrugere. Regenerarea înseamnă viaţă şi libertate.

Pare în firea lucrurilor ca acest capitol care a provocat uimire progresivă să se încheie la fel de non-conformist. În mijlocul unor oameni cu o puternică apartenență și conștiință de familie, trib și neam, Mântuitorul – fiul al poporului evreu – afirmă inechivoc că există o relaţie care este mai puternică decât cea dintre mamă şi fiu şi chiar decât între fraţii de sânge! Aceasta este relaţia cu Dumnezeu prin Isus Hristos, prin credinţa în El.

Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iatăcă mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţiiTăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.”Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?” Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!” (Mat. 12:46–49)

Domnul spune aici că cea mai puternică relaţie din zilele noastre este relaţia dintre Hristos şi un credincios. Dragul meu, dacă eşti copil al lui Dumnezeu şi ai în familie membri nemântuiţi, eşti mai apropiat de Isus Hristos decât de rudele tale, chiar şi decât mama ta, care te-a născut. Eşti mai îndeaproape înrudit cu alţi credincioşi decât de membrii nemântuiţi ai familiei tale. Asta este ceva de-a dreptul uimitor! Domnul vorbeşte aici despre o nouă relaţie.

Căci oricineface voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă. (Mat. 12:50)

Şi care este voia Tatălui? Ca tu să Îl asculţi pe Domnul Isus Hristos, să-L primeşti şi să crezi în El. Fă lucrul acesta acum, ca să fii de azi și-n veșnicie – parte din familia Domnului Isus! Iar celor ce prin pocăință și credință sunteți deja, vă doresc să vă comportați ca atare!