Lansarea romanelor „Despre Grace“ de Anthony Doerr și „Portofoliul fugii“ de Julie Orringer
Manage episode 313809095 series 3288810
محتوای ارائه شده توسط Humanitas. تمام محتوای پادکست شامل قسمتها، گرافیکها و توضیحات پادکست مستقیماً توسط Humanitas یا شریک پلتفرم پادکست آنها آپلود و ارائه میشوند. اگر فکر میکنید شخصی بدون اجازه شما از اثر دارای حق نسخهبرداری شما استفاده میکند، میتوانید روندی که در اینجا شرح داده شده است را دنبال کنید.https://fa.player.fm/legal
Lansarea romanelor „Despre Grace“ de Anthony Doerr (traducere de Cornelia Dumitru) și „Portofoliul fugii“ de Julie Orringer (traducere de Alina Cârâc), recent apărute în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu, cărțile verii 2021 🌊☀️📚 --- Participă: Alina Purcaru, scriitoare, Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro, Cristina Stănciulescu, jurnalistă și Alice Teodorescu, lector Fundația Calea Victoriei. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comanescu, director al Editurii Humanitas Fiction. 📘 „Despre Grace“ de Anthony Doerr, autorul fenomenului editorial „Toată lumina pe care nu o putem vedea“: Câteodată să iubești poate însemna și să părăsești, să fugi speriat, să alegi suferința prezentului, cu speranța unui alt viitor. Însă fiecare alegere are un preț care, mai devreme sau mai târziu, trebuie plătit. David Winkler e un bărbat liniștit și retras, un hidrolog îndrăgostit de peisajele înzăpezite din Alaska și pasionat de studiul cristalelor de zăpadă. Uneori vede ca prin vis lucruri care mai apoi se petrec aievea cu o precizie tulburătoare. Datorită unei asemenea viziuni o cunoaște pe Sandy, femeia de care se va îndrăgosti. Mai târziu însă, într-un coșmar obsesiv, își vede fiica, pe Grace, murindu-i în brațe. Răvășit, David nu se mai gândește decât să fugă cât mai departe de familie, de casă și destin --- 📗„Portofoliul fugii“ de Julie Orringer: Cu naziștii pe urmele lor, pe rute ocolitoare pornind din Marsilia, trecând prin Spania și Portugalia, destinația fiind Statele Unite, pasagerii clandestini ai jurnalistului american Varian Fry, artiștii „degenerați“, traversează Europa – cu trenul, cât încă frontierele sunt deschise, pe jos, când altfel nu se mai poate –, se ascund la bordul navelor care se îndreaptă spre Martinica, un exod periculos, deseori frizând inconștiența. Varian Fry obține pașapoarte și vize, cu zecile, uneori tocmește cărăuși, construiește o întreagă rețea clandestină și perfect funcțională, care operează din vila Air Bel, situată la câțiva kilometri de vechea Marsilie. Pe lângă echipa lui Fry, rezidenții vilei, așteptând momentul plecării, sunt Victor Serge, Laurette și fiul lor, Vlady, André Breton, soția lui, Jacqueline Lamba, și Aube, fiica lor. Vila devine un spațiu în care arta, în toate formele sale, nu cedează nimic violenței înconjurătoare, dar și locul unde se consumă încet tensiunile și dramele: lista celor care trebuie salvați nu mai este formală, ci se întrupează în fiecare dintre refugiații aflați în căutarea disperată a unui sprijin, iar Varian Fry trebuie să decidă singur. La fel cum trebuie să decidă în propria viață.
…
continue reading
94 قسمت